1 Figura: Takla gri www.Porumbei-Jucatori.ro 2 Figura: Takla alb www.Porumbei-Jucatori.ro 3 Figura: Takla crem www.Porumbei-Jucatori.ro 4 Figura: Takla coada neagra www.Porumbei-Jucatori.ro 5 Figura: Takla pestrit www.Porumbei-Jucatori.ro Porumbeii Takla
  
Porumbei-Jucatori.ro
Autentificare | Inregistrare | Resetare parola

Porumbeii Takla
                                       Porumbeii Takla

  Takla este de departe cea mai populara rasa de porumbei din Turcia. Acesti porumbei au fost 
crescuti pentru calitatile lor de joc si performanta prin toata tara, pe cand alte rase tind 
sa fie doar regionale.
  Au foarte multe culori, cu varietati  nemotate, cu mustata, cu mot in frunte, cu mot in 
spate sau dublumotati. Cu toate ca in ultimii ani au aparut si cateva pasari baltate si 
cuci, albul pur este singura culoare acceptata. Varietatile cu coada alba sau cu o parte a 
capului alb sunt considerate a fi traditionale. O parte , deoarece nu sunt chiar gena
“bald head”,este ceva asemanator desenului la calugari.
  Fiecare pasare are denumirea dupa orasul de origine. Orasul dupa care sunt 
cunoscute este un indiciu foarte bun pentru  tipul de joc caruia apartine pasarea.Cateva 
chestii care stau la baza calitatii jocului lor:
   - Cum sunt pasari ce zboara jos, se vede foarte bine jocul lor (acesta este motivul 
pentru care aceasta rasa este asa de cunoscuta)
   - Toate joaca in timp ce zboara drept, majoritatea fac combinatii de jocuri in urcus, 
doar cele bune vin in jos pana se apropie de pamant, si inainte sa coboare se opresc in loc 
asemeni unui elicopter, urca in sus cu picioarele intinse in jos ca si cum ar incerca sa 
atinga pamantul, capul jos inspre inainte intre aripi si corpul facand un unghi de 90 de 
grade cu pamantul. La fiecare 1-2 metrii joaca si tot urca in sus, unele chiar adauga 
intoarcerea corpului ca si un compas.
   - Aceasta performanta de cat de sus ,repede si daca le place sa zboare in stol sau 
singuri depinde de ce tip de takla sunt, cel mai précis din ce regiune provin. Timpul de 
zbor se bazeaza pe ce tip de sub-varietate apartin si pot ajuge la 2 ore zbor  deaspura 
crescatoriei pana la 8-14 ore pana la disparitie.
  Dupa cum vedeti, cea mai importanta calitate a acestei rase este performanta 
lor. Culoarea si forma sunt pe locul 2 ca si in majoritatea raselor turcesti.
  Performanta se  masoara in competitii locale. Cum in Turcia nu s-a facut niciun 
club national, aranjamentele competitiei sunt facute verbal de cluburile locale. Sunt 2 
tipuri de competitii. Una este asemanatoare cu cele din vest de roller si jucatori. Un stol 
de minimum 4 pasari la care se acorda 20 de minute de zbor. In acest timp tumbele sunt 
numarate. La sfarsitul limitei de timp crescatorul primeste la fel de multe puncte si 
pentru aterizarea porumbelului, daca nu coboara atunci este descalificat. Cand toate pasarile 
au coborat si sunt in voliera, numarul de tumbe este impartit la numarul de pasari, si 
asa apare scorul crescatorului. Acest stil nu este foarte popular si este folosit doar 
la rasele de takla care joaca in aer nu si in voliera. 
  Cea mai populara competitie este cand doar o pasare pe crescator este zburata. Aceasta 
pasare primeste de obicei 2 ore de zbor, numarul orelor depinzand de orasul unde este 
tinuta competitia. In timpul zborului tumbele numarate sunt doar cele care sunt facute 
cand urca sau coboara. Aici sunt cateva reguli. Pentru fiecare combinatie pasarea trebuie 
sa joace cel putin 60 de cm de pamant sau sa urce cel putin 3 m.  Acesta este minimul. Orice 
combinatie care este mai mica decat aceste date nu se puncteaza. Se dau puncte in plus 
pasarilor  care joaca si ating cu coada pamantul, cei care termina jocul si urca cu o tumba, 
cei ce isi intorc corpul la 360 de grade in continuu in timpul urcusului intre fiecare tumba 
ca si un surub. In final, toate combinatiile de joc trebuie sa se termine cu o tumba. Daca 
pasarea urca dupa ultima tumba atunci pierde toate punctele pentru acea combinatie.
  Pe langa acestea, exista totusi si al treilea tip de concurs  care nu 
este pentru oricine. Este asa numitul "kapışma", literal inseamna lupta si in aceasta 
competitie doar crescatorii profesionisti au voie sa participe. Participarea nu este dictata 
de vreo organizatie dar toti crescatorii din regiune participa si nu exista sezon pentru 
asta. Dea lungul anului se fac atunci cand naparlirea si vremea le permite.
  Pentru ca acest lucru sa se intample, crescatorul trebuie sa fie provocat 
de unul din crescatorii cunoscuti. Crescatorul care este chemat are dreptul sa refuze 
provocarea bazata pe calificarile provocatorului. Poate spune “inainte sa vii la mine 
trebuie sa bati persoana ce a pierdut cu mine”. Aceasta este sa previna ca oricine sa provoace 
pe oricine. Cu toate acestea, el nu poate sa refuze chiar asa de multe provocari deoarece atunci 
pare ca vrea sa scape de "kapışma". Sa spunem ca el a acceptat provocarea considerand ca 
adversarul este unul care merita. Atunci au dreptul sa decida pe ce fac pariul. Din cauza 
acestei reguli, acest tip de competitie nu este practicata de toata lumea. El poate spune 
ca daca pierzi, vei da toata crescatoria lui si nu vei tine porumbei pentru un an sau poate 
cere o suma de bani. Oricare ar fi miza, adversarul trebuie sa o accepte. Tinand minte ca daca 
va pierde atunci nu poate sa provace aceeasi persoana inca odata pentru un an si pana nu bate 
pe toti pe care castigatorul provocarii i-a batut pentru a devein un adversar formidabil 
din nou, sperand ca va mai avea pasari cu care sa continue.
  Competita tine 2 zile. Prima zi crescatorii, depinzand de ordinea in care au fost provocati 
decid , merg la alte crescatorii si aleg un porumbel de la adversari din crescatorie  cu 
exceptia pasarilor neantrenate, bolnave, ce naparalesc sau female de pe cuiburi. Pasarea pe 
care adversarul a ales-o va reprezenta crescatorul in concurs, cum concursul trebuie sa 
determine cine este maestrul dintre ei, trebuie ca toate pasarile de la el din crescatorie 
sa fie in forma maxima. Cu toate acestea se poate face o intelegere intre crescatori  in care 
fiecare poate exclude unele pasari din concurs. Acest lucru nu este foarte cunoscut deoarece 
nimeni nu vrea sa stie spectatorii care sunt porumbeii cei mai slabi deoarece oricare din ei 
pot fi urmatorul adversar.
  In timpul selectiei, fiecare crescator va incerca sa aleaga pasarile cele mai bune din 
crescatoriea celuilalt. Unul din principalele motive pentru acest lucru este sa fie cunoscut 
nu doar ca si cel mai bun crescator ci ca si crescatorul cu cele mai bune pasari. De asemenea, 
se asigura ca nu va mai auzi “ da, ai castigat, dar am pasari mai bune in crescatorie cu 
care te-as putea bate foarte usor”. Pentru  a se asigura ca pasarea aleasa este una din cele 
mai bune, adversarul intreaba daca pasarea este una din cele mai bune pe care le are. Raspunsul 
este de obicei da, dar daca intre cei doi este ceva raspunsul poate fi “ da este o pasare 
buna, poate ai vrea sa alegi una mai rea ca sa poti avea si tu o sansa”.
Cand pasarile sunt zburate nu se acorda niciun punct. Dupa ce au fost vazute ambele pasari 
se decide care dintre cele doua pasari au fost cele mai bune de catre crescatorii experti. 
  Jucatorii turcesti mai pot fi numiti si  Takla, Taqula, Taklaci, toate insemnand jucator. 
Originea acestora este din Asia Centrala, aproape de Mongolia de astazi Acestia au fost 
crescuti de Turcii nomazi pe o regiune foarte vasta care astazi este in Siberia,vestul Chinei 
si Kazakhstan(originea turceasca a unor rase rusesti vine de aici) dar, acestia au aparut 
in Orientul Mijlociu in al secolul al 10-lea cand soldatii turci nomazi s-au mutat in acea 
regiune, gasind in Orientul Mijlociu un loc mai bun decat in stpele reci ale Asiei centrale.
  Takla au fost tinuti pentru placerea sultanilor de-a lungul istoriei.. Turcii nomazi 
s-au intins inspre vest sub conducerea sultanilor si au adus cu ei takla oriunde mergeau. Cand 
Slejucii au luat Iranul si Irakul, au capturat Bagdadul, vechea capitala a imperiului Abbasid, 
in 1055, takla a fost introdusa in Orientul Mijlociu. Asa au aparut jucatorii iranieni,
irakieni si sirieni cunoscuti si astazi(unii dintre ei fiind jucatori de voliera).
  Primele trupe Seljuce au fost nomazii care au audus cu ei toata viata, familiile, 
corturile animalele si bunurile. Pentru acest grup de oameni takla a fost aproape ca aurul, 
ei facand intre ei schimburi cu acesti porumbei. Seljucii au fost foarte aproape de 
atacarea imperiului Bizantin care era in vestul Iranului in Anatolia. Infrangerea bizantinilor 
in marea batalie de la Malazgirt(Manzikert) in 1071 a deschis portile Anatoliei si Europei 
pentru Turci si valorosii lor jucatori. Pentru 500 de ani dupa caderea Constantinopolului, 
turci au ocupat Balcanii si Estul Europei(pana la Viena). In acest timp foarte multe rase 
de jucatori Est Europeni au aparut. Cum aceste tari au castigat independent fata de Otomani 
si rusi, au acoperit majoritatea suprafetei zidului estic,aceste rase si-au pierdut 
identitatea si au trecut prin multe schimbari care au devenit ceea ce noi  cunoastem azi 
de jucatorii europeni si rusesti. In Europa, prin foarte multe combinatii genetice, aceste 
pasari au devenit foarte variate, aratand foarte diferit si multe alte rase de ornament au 
aparut.
  Diferenta si partea speciala la Takla apare aici, este o rasa originala. Cu toate ca sunt 
multe culori diferite, genetic nu este o forma acceptabila de crestere a porumbeiilor pentru 
crescatorii traditionali ai acestei rase. Se spune “ noi nu suntem crescatori de caini sa 
creem pudeli sau animalute ciudate care nu seamana cu ceea ce ar trebui sa fie. Crescatorii 
tin aceasta rasa pt performanta, frumusete si inteligenta din traditie.
  La partea geneticii ce nu este acceptabil, e vorba de a nu face schimbari stabilite in 
rasa originala. In realitate,genetic a fost o mare parte a culturii columbofile din 
Turcia. Diferite colori si rase au aparut cu studii genetice intensive si practicate mii de 
ani cu mult inaintea lui Mendel. 

  Subrasele de Takla:

      Mardin

   Aceasta subrasa este fizic cea mai mare dintre toate, seaman cu Jucatorul West of England 
(cel de zbor) dar pare mai inalt din cauza picioarelor mai lungi. Mardinul se gaseste in 
toate  tipurile de albastru si solzat, fumurii, si negrii. Cei cu coada alba sunt foarte 
intalniti in aceasta rasa. Nu are niciun tip de mot. Este o rasa cu zbor de inaltime mica  
si zboara singur. Cand este zburat  in loc sa se ridice la inaltime va petrece cateva ore 
in jurul crescatoriei si joaca foarte rar in aer. Dupa aceasta perioada, va pierde altitudine 
si va incepe sa zboare deasupra acoperisului. Zborul este relativ rapid dar calm,  atunci 
este momentul  cand vei obtine o buna performanta la aceasta rasa,  va face tumbe 
repetate. Standardul minim este de 40 de tumbe pe zbor. Cand joaca in loc sa stea in loc, 
  incepe sa piarda altitudine incet, de la distanta seaman cu un avion ce vrea sa coboare 
odata ce urca 20-30 de metri in  sus.

      Urfa

   Urfa este singura subrasa de takla care este trenata, de multe ori atinge pamantul cu 
aripile. Coada este mai lunga decat la Mardin cu aprox 1 cm si la negrii are un cerc fara pene 
la ochi ca si multe rase rusesti dar mai putin dezvoltat. Coada, la fel sta mai sus decat la
celelalte rase. Structura capului este cu colturi iar fruntea este larga. Aceasta rasa are doar 
culorile sabuni, miski pe langa albastrii si negrii. Mai are si culoarea  asa numita "açık" 
care este asemanatoare cu sabuni dar in loc sa aiba pieptul galben, el are culoarea 
vinetei. Aceasta culoare se numeste "açık" deoarece este un albastru cu cateva alte gene pe 
langa. Spre deosebire de sabuni care poarta culoarea brown ca baza. Nici aceasta subrasa nu 
este motata.
   Cum acesta este un porumbel ce zboara singur, zborul este asemanator cu al Mardinului. In 
ziua de azi este foarte greu sa gasesti aceasta rasa in varianta pura, dar daca mai cautati pe 
la batranii crescatori e posibil sa mai gasiti cateva pasari. Chiar si in Turcia aceasta rasa 
este scumpa.

      Sivas

   Aceasta rasa are un cap relative mic,picioare scurte si are cam toate culorile mentionate 
mai sus. Cei cu coada alba nu sunt chiar asa de comuni,dar posibil sa gasiti pasari cu coada 
alba. Un alt desen este capul alb, este foarte asemanator cu cel al porumbeiilor calugar, doar 
ca este deasupra capului. Culorile miski(silveri cu pieptul galben) si sabuni(miski dungati) 
se crede ca s-au dezvoltat in acest oras si s-au combinat cu celelatle tipuri de takla.Sivas 
poate avea motul din frunte sau rozeta.
   Diferenta principala la Sivas este la performanta: spre deosebire de Mardin sau Urfa acesta 
nu zboara multe ore, max 2. Cu toate acestea joaca mai puternic si mai des. Fiecare combinatie 
consta in cel putin 8 tumbe si urcusuri fiecare urcus dintre tumbe ar trebui sa fie de 1 m. SI 
acesta coboara mai diferit decat altii, in verticala, in zig zaguri cu aripile inchise si 
deschise. Adancimea picajului este cea mai mica dintre toti, daca imprejurimile sunt suficient 
de mari ar trebui sa ajunga cu coada pe pamant un timp si dupa sa urce sus pentru a incepe o 
alta combinatie.

      Ankara

   Acesta este cel mai mic porumbel dintre toti. Capul,corpul,aripile, totul este mai mic si 
mai scurt. Ciocul este mai subtire si mai lung decat la altii asemanator cu cel al 
turturicilor. Cu toate acestea diferenta de marime nu e chiar asa de mare.S-au vazut pasari 
care au putut fi confudate cu celelalte tipuri de takla. Acest tip are  toate culoriile in 
afara de "gümüsh"(silver), care este un galben dungat. Aceasta culoare apare doar la masculi 
in tipurile care il contin. Albastrii sunt asemenatori cu albastrul wild-type  sau murder, 
negrul nu este stralucitor, este un pic deschis asemanator cu ciocolatiul, Rosii, galbenii 
sunt cenusii si nu au coada si rectrice primare albe. Fumurii  si açık sunt cele mai cunoscute 
culori din acest tip.
   Ankara difera de aseamena la performanta: joaca foarte puternic si rapid. Intre fiecare 
tumba este un pic de urcus, dar numai daca te uiti atent il poti vedea,pierde putina altitudine 
dupa fiecare tumba. Ankara joaca mai puternic decat oricare alta rasa din Turcia, 
combinatiile sunt mai scurte decat la celelalte tipuri dar pline de tumbe. Liniile bune trebuie 
sa primeasca exercitiu zilinic deoarece ajung sa nu mai poata zbura din cauza jocului.

      Antalya

   Acest tip este cel mai inalt dintre toti, capul fiind similar cu cei din tipul Ankara, 
mai mic dar, cu piept ingust. Are toate culorile traditionale si poate avea toate tipurile 
de mot. Crescatorii din regiune spun ca din acest tip provin culorile gümüsh si khaki. Acestei 
rase ii place sa zboare mai sus, cu batai rapide ale aripilor ca si la Urfa.Combinatiile 
jocului sunt mai lungi decat la celelalte tipuri, acestia nu coboara pentru a incepe jocul. 
Acest tip este stramosul jucatorilor sirieni de voliera. Astazi este una din cele mai rare 
tipuri de takla. Rezultatul a multori ani de migratie in acest oras din toata turcia din cauza 
climatului mediteranian, multe tipuri de takla au fost introduse si au fost corcite cu 
Antalya. Este posibil sa gasit cateva pasari pure in afara regiunii sale pe la cativa 
crescatori.

      Diyarbakır

   Acesta este un tip mai dolofan de takla care are gatul relativ mai scurt si picioarele, 
de asemena. Corpul este spre deosebire de celelalte tipuri mai plat din fata formand o 
elipsa. Acest tip are toate culorile In varianta deschisa. La acest tip moturile au si forme 
mai diferite fata de celelalte, motul in forma de moneda ,asemantor cu cei de Buhara, dat 
pe o parte. Motul din spate se intinde de la un obraz la celalalt si cateodata se indreapta 
inspre cioc.
   Performanta acestui tip nu este foarte competitiva cu celelalte. Cu toate acestea este un 
jucator destul de bun, este crescut in principal pentru ornament. Diyarbakir este o regiune 
a Turciei unde multe tipuri de porumbei au fost crescuti pentru forma sau cantat. Diyarbakir 
poate  fi numita capitala porumbeilor din Turcia.

      Malataya

   Aceasta rasa ca si tipul Çorum nu are culori uniforme.precum celelalte tipuri de 
takla .Majoritatea sunt baltati. Este de obicei cu mot in spate cu dimensiuni foarte mari 
15-20 cm. Dupa performanta , sunt impartiti in 2 categorii:

      -  Sekmeleyen 

   Asemanator cu majoritatea tipurilor de takla, acest tip are probleme cu aterizarea de la 
cativa metrii. Odata ce vor sa aterizaze incep sa isi miste picioarele ca si cum s-ar urca pe 
o scara si urca in sus. 

      -  Sallanik

   Diferenta acestui tip vine tot in timpul coborasului; acestia nu pot cobora direct in jos, 
se misca dintr-o parte in alta in aer fara sa isi miste picioarele.
   Acestea sunt tot tipuri  de zbor la mare inaltime si rezistenta si joaca foarte bine.

      Konya

   Fizic este asemanator cu mardinul dar cu ciocul mai scurt ca si Antalya. Performanta este 
comparabila cu cei Antalya dar in loc sa zboare singuri le place sa zboare in stoluri.
Click pe imaginea mica pentru vizualizare in detaliu
Figura: Takla gri
Figura: Takla alb
Figura: Takla crem
Figura: Takla coada neagra
Figura: Takla pestrit
Publicat de Octavian la 2011-01-17 00:49:08 62268 Vizualizari
 
Comentarii
Nu exista comentarii adaugate.
 
Posteaza comentariu
  Atentie! Orice utilizator este deconectat automat dupa 30 de minute de inactivitate
si poate pierde tot ce a editat.
Comentariu: *
 
Cod securitate: *
 
Campurile notate cu * sunt obligatorii.