1 Figura: jucator de ardeal www.Porumbei-Jucatori.ro 2 Figura: castaniu de craiova www.Porumbei-Jucatori.ro 3 Figura: Imagine_3 www.Porumbei-Jucatori.ro rase romanesti de porumbei
  
Porumbei-Jucatori.ro
Autentificare | Inregistrare | Resetare parola

rase romanesti de porumbei
"Deşi despre creşterea porumbeilor domestici, în general, există mărturii scrise de acum 3000 de ani, ele 
conţin referiri mai ales la porumbeii crescuţi ca obiect de cult religios, la cei folosiţi ca aducători de 
ştiri sau pentru carne. În schimb, porumbeii rotitori şi jucători sunt îndeobşte amintiţi în scrieri 
începând abea de pe la mijlocul mileniului al doilea din era noastră.

În general, nu există date certe din nici o parte a lumii despre originea diferitelor rase de zbor şi, 
natural. nu avem nici noi românii. Este însă cunoscut faptul că rasele de rotitori şi îndeosebi de jucători 
erau iubite în Orient, în lumea arabă.

Dr. Seeling arată ”că în antichitatea clasică porumbeii rotitori nu erau cunoscuţi, se poate considera ca 
sigur”. Scriitorii englezi susţin că originea porumbeilor rotitori ar fi în India şi Persia de Sud.

G. Prutz precizează de asemenea că ”cercetările asupra originii porumbeilor rotitori, ne duc în Asia, mai 
precis în Persia şi India, acolo şi azi putem găsi acele rase care în secolul al 16-lea au ajuns în Europa”. 
Din Orient, porumbeii de zbor au ajuns în Rusia, iar de acolo unele rase în Ţările româneşti, aşa cum au 
ajuns şi în Polonia, Bulgaria, şi în alte state. Este însă mai mult ca sigur că am primit porumbei şi pe 
alte căi, din alte ţări vecine.

Aşa cum nu se ştie cu precizie când şi unde au apărut porumbeii de zbor pe aceste meleaguri, tot aşa nu 
putem preciza nici cum s-au format anumite rase. Desigur, s-ar putea apela la istoria nescrisă, transmisă 
din generaţie în generaţie, de la crescător la crescător. Dar, nu se poate şti cât adevăr şi câtă 
închipuire conţin aceste naraţiuni. Este însă cert că în majoritatea cazurilor ele nu au o bază reală.

În orice caz, este de presupus că porumbeii româneşti au o mare vechime. Numai secole de muncă intensă au 
putut fixa asemenea caractere, aşa cum le prezintă rasele noastre. Cu atât mai mult cu cât această muncă 
s-a desfăşurat într-o perioadă lipsită de cunoştinţe de biologie, genetică, deci fără cunoaşterea legilor 
eredităţii, în condiţii în care distanţele se parcurgeau cu greu, iar legăturile se stabileau anevoie. Dar, 
tocmai gândindu-ne la condiţiile grele în care au lucrat, au creeat, trebuie să apreciem şi mai mult munca 
creatoare a predecesorilor noştri, s-o respectăm, să păstrăm cu grijă rezultatele ei.

Indiferent de unde au apărut porumbeii pe meleagurile româneşti, cert este că au fost selecţionaţi şi 
modelaţi după gusturile şi vederile crescătorilor români, cu folosirea materialului genetic autohton. De 
fapt, originea porumbeilor noştri ne-ar interesa mai mult ca document istoric. Am dori, de pildă, să ştim 
din ce combinaţii s-au născut anumite rase, care au fost rasele de bază pe care le-au utilizat crescătorii, 
ce vechime au. Ne-ar folosi aceste date pentru a putea utiliza aceleaşi rase de bază, dacă mai există, sau 
altele înrudite, pentru reîmprospătarea porumbeilor noştri. (dacă atunci era necesar acest lucru, cu atât 
mai mult in zilele noastre - nota mea)

În ce constă valoarea porumbeilor româneşti

Este îndeobşte cunoscut că exteriorul frumos al acestor porumbei este corelat cu o capacitate de zbor încă 
nelaterată. Avem porumbei cu care se poate încă practica sportul de bază al columbofiliei: zborul. (cartea 
era publicată prin 1985, stituaţia de azi e dezastruoasă - nota mea)

Dar, încercând să trecem în revistă rasele noastre româneşti, să ne referim mai întâi la unele caractere 
morfologice ale porumbeilor noştrii. Din cele 51 de rase româneşti, avem în total 47 de rase de zbor, la 
care ne vom opri în cele ce urmează. Dintre acestea, 23 sunt rase de rotitori, iar 23 sunt rase de jucători 
(frumoasă proporţie - nota mea). Din cele 47 de rase, 30 sunt cu coada lată, 16 cu coada normală (îngustă),
iar o rasă face trecerea de la rasele cu coada lată la rasele cu coada îngustă. Este de menţionat faptul că 
rasele cu coada lată sunt, de obicei, trenate sau uşor trenate. Cele 13 rase din Transilvania şi Banat sunt, 
cu excepţia rollerilor timişoreni şi lugojeni, toate cu coada îngustă, în timp ce marea majoritate a celor 
34 de rase din Muntenia şi Moldova au coada lată şi trenată. După dimensiunile ciocului, distingem 10 rase 
cu cioc scurt, o rasă cu cioc lung şi 36 de rase cu cioc mijlociu. Majoritatea raselor noastre sunt 
neîncălţate, deci numai 44 de rase şi numai 3 au încălţătură. Avem 37 rase cu capul neted, iar 10 sunt cu 
moţ la ceafă. Avem 5 rase cu moţ pe frunte, din acestea unele au moţ şi la ceafă, deci sunt bimoţate.

În ce priveşte dimensiunile corporale ale raselor româneşti, acestea sunt prezentate în tabelul 1 de la 
sfârşitul capitolului. (poate îmi voi face timp să anexez şi tabelul - nota mea)

Comparând rasele româneşti de rotitori şi jucători cu porumbei din alte ţări, găsim unele asemănari între 
ele. Astfel, exemplarele roşii şi galbene cu chenare în coadă ale jucătorilor bălţaţi de Ploieşti au o mare 
asemănare cu jucătorul de Volga, având acelaşi desen, până şi bărbiţa albă, fără a avea însă coada atât de 
lată şi spre deosebire de aceştia, existând şi în varietatea fără chenare, neîncălţate. Aceasta se explică 
prin originea rusească a bălţaţilor noştri, pe care crescătorii români i-au modificat prin selecţie. Chenarele 
din coada castaniilor şi vişiniilor româneşti se întâlnesc şi la jucătorii de Volga, jucătorii de Rjew, 
dar şi la porumbeii de Liban, aceştia din urmă având oglinzi şi la aripi, pe remige, la fel ca şi castanii 
şi vişiniii româneşti. Moţatul sirian Halabi este asemănător ca tip cu jucătorii timişoreni, jucătorii 
pestriţi-bălţaţi de Satu-Mare, jucătorii bălţaţi de Arad, iar desenul jucătorului sirian Saburni este ca 
cel al rollerilor centrali galbeni dungaţi, diferind însă ca tip (formă). S-ar putea continua astfel cu 
asemenea exemple care confirmă ipoteza originii orientale a raselor noastre.

Cele arătate demonstrează faptul că în Orient se mai găsesc şi azi destule rase asemănătoare cu cele ale 
noastre şi chiar dacă nu sunt identice, dovedesc după secole, originea orientală a raselor noastre.

Altfel, cum am putea explica, de pildă, asemănarea dintre jucătorul bălţat de Arad, jucătorul pestriţ-bălţat 
de Satu Mare, jucătorul de Timişoara, jucătorul de Komarom, jucătorul de Szekesfehervar, jucătorul de Kosice 
şi a altor rase de acelaşi tip? Am fi poate tentaţi să afirmăm că toate aceste rase ar proveni dintr-o 
singură rasă, poate din jucătorul de Komarom, astăzi cel mai răspândit. Dar, ce ne împiedică să presupunem 
că rasele înşirate mai sus, inclusiv cea de Komarom, provin drintr-o singură rasă, poate din moţatul sirian 
Halabi sau dintr-o rudă a acestuia, rasă poate dispărută astăzi, care de-a lungul secolelor a fost crescută 
şi modificată după vederile crescătorilor din localitatea unde au ajuns? Poate din acelaşi loc din Orient, 
aceeaşi valoroasă rasă de jucători a ajuns şi la Galaţi şi la Birmingham, ca astăzi să se asemene întrucâtva, 
dar să se şi deosebească în mod pregnant, atât la aspect cât şi la joc? Referitor la gălăţeni, Dr. Peterfi a 
arătat în cartea sa că ”unele varietăţi concurează cu tipplerii în privinţa duratei zborului, altele îi 
întrec cu jocul de morişcă chiar şi pe rollerii orientali.” Columbofilul german Horst Armbruster arată într-o 
scrisoare că ”din toate rasele ţinute de mine, între care ruseşti, turceşti, germane, nu am găsit nici una 
mai mulţumitoare decât gălăţenii.” Iar apoi, într-un articol despre gălăţeni scrie că ”în comparaţie cu 
aceşti rolleri (de Birmingham - n.a.), gălăţenii zboară mai frumos, grupat şi cu bătăi mai rapide de aripi. 
Jocul lor este la fel de razant şi se realizează concomitent de mai mulţi porumbei.” Deci, asemănări şi 
deosebiri destule.


Moţatul sirian Halabi, strămoşul unora dintre porumbeii noştri.


Şi ce au putut face din el unii crescători iresponsabili, transformându-l într-un porumbel de show, complet 
handicapat.

În ce priveşte formarea unor rase româneşti, avem de acum unele certitudini. Astfel, ştim că zburătorii 
dungaţi de Arad provin din încrucişarea zburătorului de Seghedin, rasa locală de Arad, zburătorul polonez 
Sivki şi zburătorul de Gdansk (Danzig). Zburătorii încălţaţi de Banat au fost selecţionaţi din zburătorul 
Tippler englez.

Alte rase noi s-au obţinut prin folosirea raselor româneşti existente. Astfel, zburătorul bujor românesc 
s-a obţinut prin încrucişarea zburătorului ciung roşu de Bucureşti cu zburătorul argintiu românesc (moşnean), 
tot aşa cum zburătorii roşii de Târgovişte au rezultat din încrucişarea zburătorului ciung roşu de Bucureşti 
cu Protopopi, Gagii şi Cărăraţi. Cărăraţii înşişi provin din încrucişarea negrilor trenaţi de Bucureşti cu 
zburătorii româneşti viorii lătrei, rasă azi practic dispărută. Rasa jucătorilor de Călăraşi provine din 
Istambul, de unde crescătorii turci i-au adus la Sistov (pe cei galbeni) şi la Vidin (pe cei roşii). De 
acolo au fost aduşi la Silistra iar prin anii 1921 - 1922 au ajuns la Călăraşi.

O combinaţie din mai multe rase au necesitat jucătorii de Constanţa, în componenţa cărora a intrat o veche 
rasă locală numită ”căpăcit turcesc”, Jucătorii brăileni, Misirlii şi Castanii. Tot aşa, Jucătorul-zburător 
albastru de Cluj s-a obţinut din ”poştaşul mic”, Cucii de Budapesta şi Jucătorii de Ardeal. Rasa Jucătorilor 
de Iaşi are la bază tot o veche rasă locală, în care s-a inclus ”dobanul mic”, tot aşa cum la Botoşani s-au 
folosit Jucătorii pagi ruseşti, Toboşarii germani cu un moţ pe cioc şi Jucătorii ieşeni. Jucătorul de Alexandria 
este o combinaţie dintre Jucătorii de Călăraşi şi Craioveni. Jucătorii de Brăila lungi provin din amestecul 
Rollerilor de Odesa cu rasa locală de Brăila, iar Rollerul de Timişoara a fost selecţionat din Rollerii 
orientali neîncălţaţi, tot aşa cum Jucătorul bimoţat de Ardeal s-a selecţionat din Jucătorii ardeleni, 
nemoţaţi. Ciungii chei sunt o varietate a Ciungilor pe roşu de Bucureşti. Zburătorii sfârcolaţi de Ploieşti 
au fost selecţionaţi din Ciungii de Ploieşti, iar Jucătorul nemoţat de Satu Mare este o varietate a Jucătorilor 
ardeleni. Despre Jucătorii pestriţi arădeni se presupune că ar avea sânge vienez.

Din păcate, modul de formare a celorlalte rase româneşti nu ne este cunoscut.

În ceea ce priveşte practicarea zborului cu porumbei, ştim că acesta a fost popular îndeosebi în Muntenia. 
Dacă în unele ţări europene s-au construit turnuleţe pe acoperişuri, de unde se lansau porumbeii, la noi 
lansarea şi aşezarea porumbeilor se făcea şi se face de pe un grătar de lemn, montat în vârful unei prăjini 
înalte, în ogradă (fig. 4).

Rasele româneşti erau vestite la zbor. O bună parte sunt încă şi astăzi. La începutul secolului mai zburau 
încă şi acele rase care astăzi sunt catalogate drept rase de ornament. Astfel, prin Bucureşti, Craiova, 
Turnu-Severin se vedeau, după cum afirmă crescătorii vârstnici, cu sutele Negri trenaţi şi chiar Castanii, 
că zburau bine, la înălţimi.

Gheorghe Boştină-Lipăneşti, în lucrarea sa intitulată ”Porumbeii” (1944), arată următoarele: ”Aşa mi s-a 
întâmplat să am în anul 1904 la Ploieşti, un porumbel griv pe castaniu, apărut spontan cu o pană bifurcată 
în mijlocul cozii (din aceeaşi rădăcină porneau două pene). Coada în total avea 17 pene.

Fără să-mi dau seama atunci, am împerechiat acest porumbel cu o porumbiţă ”grivă pe cafeniu” ce o aveam 
stingheră. Această pereche a dat o serie de pui, toţi cu pana bifurcată în mijlocul cozii şi cu 17 pene în 
coadă. Puii au crescut şi la rândul lor au dat alte serii de pui şi aşa mai departe timp de 25 de ani cât am 
crescut aceşti porumbei, iar toţi descendenţii primului porumbel s-au născut cu o pană bifurcată în mijlocul 
cozii. Smulgând această pană, ea creştea la fel, tot bifurcată.

Ceea ce m-a făcut însă să rămân la creşterea acestei noi varietăţi de porumbei, n-a fost numai pana bifurcată 
din coadă ci aptitudinile lor excepţionale de a zbura. Se distingeau de ceilalţi prin voiciune, vigurozitate, 
productivitate mare, buna creştere a puilor, dar mai ales prin iuţeala şi puterea lor de zbor, moştenite de la 
primul lor părinte. Zburau cu o iuţeală uimitoare şi ereţii îi goneau de la cele mai mari înălţimi până la 
pământ, fără să-i poată prinde.”

De ce oare astăzi nu mai zboară? Creşterea lor cerea o îngrijire deosebită, o hrană mai variată, o pricepere 
mai mare. Crescătorii vărstnici au dispărut. Celor tineri li s-a părut mai la îndemână creşterea altor porumbei, 
de pildă cei călători, care mergeau la câmp şi aduceau ceva şi pentru gospodărie. Acest criteriu avea mare 
însemnătate în anii de criză de după primul război mondial. Castaniii şi Negrii s-au împuţinat. Aceasta 
însă le-a ridicat şi mai mult valoarea, mai bine zis pretul. De frică să nu-i piardă, crescătorii i-au 
închis în voliere. I-au crescut cu grijă, făcându-i şi mai frumoşi, dar şi mai sensibili. Preţul lor a 
crescut mereu, de aceea s-au străduit să-i înmulţească în mod forţat, luându-le ouăle şi aşezându-le sub 
doici (crescători). Porumbiţele ouau de zor, dar apoi se extenuau, se debilau, pierzând şi instinctul 
îngrijirii puilor. Au intervenit şi unele boli netratate sau tratate empiric.

Azi, şi în creşterea porumbeilor există o tendinţă de specializare îngustă. Se pretinde ori frumuseţe, ori 
zbor. Procedând astfel este mai eficient dar şi mai uşor. Să ne gândim la exemplele de monohibridare, 
polihibridare. Este mai uşor să te concentrezi la asupra ameliorării unui singur caracter (de pildă zborul) 
decât să-ţi împarţi atenţia şi munca asupra mai multor obiective.

Dar, să nu uităm că în trecutul nu prea îndepărtat, porumbeii de zbor erau şi frumoşi şi buni zburători. 
Atunci nu se mergea spre extreme, nu se tindea spre mari recorduri. Porumbeii nu zburau atât cât zboară 
astăzi, dar zborul lor era mai frumos.

Porumbelul de zbor este destinat de la natură să savureze aerul tare al înălţimilor şi nu să stea ferecat 
în voliere.

Zborul este un selecţioner sui generis.

Generaţiile de porumbei şi-au transmis unul altuia calităţile de zburător şi de jucător, de-a lungul secolelor. 
Dar, să nu uităm că rezultate bune la zbor se obţin numai dacă aceste rase sunt crescute, reproduse, întreţinute 
şi zburate în condiţii corespunzătoare. Dacă nu li se creează condiţiile adecvate, caracterul de zburător 
rămâne ascuns în zestrea ereditară a porumbelului şi se va manifesta numai atunci când va avea asigurate 
aceste condiţii.

Trebuie ani îndelungaţi pentru ca porumbelul sa-şi ”piardă” aptitudinea de zbor. Tot ani de muncă susţinută 
sunt necesari apoi pentru a i-o reda. Dar, aşa cum sunt destule exemple care ilustrează transformarea porumbeilor 
de zbor în porumbei de ornament, tot aşa, din fericire, se găsesc şi exemple de revenire a unor porumbei de 
ornament (foşti zburători) în tabăra porumbeilor de zbor. Amintim aici rasa porumbeilor Zburători de Rjew, 
care din porumbei de ornament au redevenit porumbei de zbor, şi încă cu un zbor bun (păstrându-şi frumuseţea).

Renunţându-se la selecţia unilaterală, practicată exclusiv după caracterele de exterior, acordând prioritate 
zborului, se vor putea reda înălţimilor şi acele rase de zbor care îşi duc azi traiul chinuit, ferecaţi în voliere.

Unele particularităţi ale creşterii porumbeilor de zbor româneşti

În afară de regulile clasice de creştere şi îngrijire care se aplică tuturor porumbeilor în general, unele rase 
româneşti cer o îngrijire specială şi o alcătuire a perechilor după criterii deosebite.

Astfel, Castanii de Craiova şi Negri trenaţi de Bucureşti trebuie să fie adăpostiţi şi îngrijiţi separat de 
alte rase, fiind mai sensibili şi necesitând o atenţie mai mare. Hrana lor trebuie să fie alcătuită din seminţe 
mărunte şi variate şi este indicată folosirea ”doicilor”. La alcătuirea perechilor se foloseşte o anumită 
tehnică, dat fiind gradul de heterozigoţie a acestor rase. Crescătorii în general tind spre obţinerea unor 
exemplare cu gulere mari, frumoase aşa numite ”gulere şal”. În vederea atingerii acestui scop, pare logică 
punerea în pereche a acelor exemplare care prezintă cel mai pregnant acest caracter. Dar, grivii din castanii 
împerechiaţi între ei, scot destul de des şi pui albi cu ochi negri. Aceştia apoi, împerechiaţi cu simpli, 
scot la rândul lor castanii leftaţi ori guleraţi. Deci, columbofilii practică o permanentă hibridare, ceea 
ce explică şi segregarea caracterului desenului. În mod raţional însă, crescătorii de castanii nu mai 
utilizează pentru reproducţie exemplarele albe provenite din albi, ci numai pe cele provenite din grivi. 
Explicaţia este următoarea: albii proveniţi din albi sunt homozigoţi pentru culoarea pentru culoarea albă, 
în timp ce albii din grivi sunt heterozigoţi. Simplii cu albi dau gulere frumoase, iar cu galbeni dau culori 
vii. Exemplarele ”ţintate”, care au câteva pene mici albe în faţă şi pe gât şi cele ”mărgelate”, cu mai multe 
pene albe în jurul gâtului, se folosesc mai ales ca porumbei de lucru, în crescătorie, pentru reproducţie. Mai 
trebuie ştiut că primul penaj al puilor galbeni este unicolor, dar după năpârlire apar pe corp pene albe, iar 
culoarea galbenă se păstrează mai mult pe capacele aripilor. Extrem de rar pot apărea şi exemplare numite 
”castaniu de vulpiu” sau ”vulpeni”, care rămân şi după năpârlire fără pene albe, cu chenar închis în coadă. 
Galbenii vor fi împerechiaţi cu castanii de nuanţă întunecată, pentru ameliorarea culorii castanii. Castaniii 
pe bojogiu şi fumuriu nu sunt agreaţi de crescătorii rasei.

Acelaşi procedeu se aplică şi la punerea în pereche a porumbeilor Negri trenaţi de Bucureşti. Pentru obţinerea 
unor exemplare de culoare neagră saturată, lucioasă, se vor pune în pereche numai asemenea exemplare. Din 
încrucişarea mucezilor şi a guţilor, rezultă mucezii pe gut, care au 4 - 5 beţe vinete în coadă, sau guţii 
din muced, la care pe fondul gut al penajului apar pete de culoarea mucedului pe cap, gât, guşă şi aripi. Din 
împerechierea guţilor şi a mucezilor se pot obţine şi negri frumoşi, tot aşa cum şi grivii împerechiaţi între 
ei scot adesea pui albi curaţi, cu ochi negri şi negri curaţi, care la rândul lor scot din nou, prin 
împerechere, pui negri leftaţi sau guleraţi.

Ciungii chei, împerechiaţi cu Ciungii pe roşu de Bucureşti scot pui cu caractere intermediare, goliciunea 
gâtului reducându-se la o zonă mai îngustă sau limitându-se la faţa posterioară sau anterioară a gâtului. În 
acest caz bastarzii poartă denumirea de ”ciungi pişcaţi”. Bastarzii împerechiaţi între ei scot din nou ciungi 
chei. Acest procedeu însă nu mai este necesar să-l aplicăm astăzi. Punând în pereche exemplare cu gâtul complet 
golaş, se obţin în majoritate pui asemănători cu părinţii. Crescătorii care auu pentru prima oară porumbei 
gât-golaşi în porumbăria lor se bucură desigur văzândcât de golaş este gâtul puilor când aceştia părăsesc 
cuibul. Apoi la năpârlirea puilor observă că acestora le cresc teci sau tuleie care acoperă goliciunea gâtului. 
Nu este motiv de îngrijorare. Cu ocazia năpârlirii penajului apar asemenea tuleie şi pe gâturile porumbeilor 
adulţi, dar apoi se usucă şi cad, iar gâtul redevine golaş.

Columbofilii vor întâlni şi unele exemplare de zburători care nu sunt chiar identici cu Zburătorul bujor 
românesc, dar seamănă mult cu acesta. Într-adevăr, din încrucişarea Zburătorilor argintii cu Zburători Ciungi 
pe roşu, s-a selecţionat şi varietatea ”pe trestiu”, care are capul şi gâtul roşu vişiniu, iar capacele 
aripilor solzate sau trestiu pe roşu. După gradul şi intensitatea solzăturii roşii, se deosebesc varietăţile 
de culoare ”pe guturiu”, cu trestiu pronunţat pe roşu şi ”pe gagiu” sau ”pe gagiu roşcat”, cu trestiu mai 
puţin pronunţat. Varietatea ”pe turturele” are desenul şi coloritul asemănător bujorilor cu dungi roşii pe 
aripi, coadă seină, subsuori albe, capacele aripilor fin brumării şi genele discret rozalii. Uneori au şi 
guler alb în jurul gâtului şi sunt numiţi ”grivi pe turturele”.

Crescătorii porumbeilor Orbeţeni trebuie să ştie că la început aceşti porumbei erau ”tureaci”, adică cu pene 
la picioare, fiind buni zburători. Rasa a devenit neîncălţată prin selecţie. Dacă din întâmplare mai apar pui 
cu urme de încălţătură, crescătorul să nu se alarmeze, nu este un semn de impuritate a rasei ci de atavism. 
Porumbeii Orbeţeni scot pui şi în alte culori şi anume: albi cu ochi negri, galbeni şi roşii înfloraţi cu alb 
(florii). Aceştia necorespunzând standardului rasei, pot fi folosiţi doar ca porumbei de laborator (pentru 
reproducţie). Încrucişarea Castaniilor cu Orbeţeni a dat aşa zisa ”rasă a lui Cerchez”, cu penajul împestriţat 
în trei culori (alb, roşu şi negru).

Şi la Vişinii, în afară de varietatea cunoscută azi, în trecut exista şi varietatea de Vişinii protopopi sau 
simplu ”protopopi”. Aceştia erau mai dezvoltaţi la corp, cu capul mai mare, ciocul mai lung, cu un colorit mat 
al penajului, netrenaţi, iar chenarele aripilor erau sivate în alb-vânăt. Azi se mai întâlnesc doar exemplare 
izolate. Se afirmă şi despre Vişinii că iniţial ar fi fost încălţaţi. Această afirmaţie pare a fi susţinută de 
faptul că datorită atavismului, mai apare şi astăzi, foarte rar, câte un pui încălţat. Acestora, crescătorii le 
zic ”vişiniu turlac”. Pentru obţinerea unor pui cu un colorit vişiniu frumos, este recomandabil a se împerechea 
simpli între ei, sau cu un alb, deoarece puii rezultaţi vor fi albi sau sparţi, cu remigele sivate. Albii vor 
fi împerechiaţi numai cu vişinii simpli.

O altă frumoasă rasă românească sunt Zburătorii dungaţi româneşti (gagii, bragagii şi galbeni topiţi). Penajul 
puilor este ceva mai închis, primindu-şi adevărata culoare după năpârlire. Dacă se desface coada sau se 
întinde aripa unui gagiu, se observă o jumătate de pană mai închisă, iar cealaltă mai deschisă, brumată. Gagiii 
scot şi pui ”florii” pe galben sau pe roşu deschis, cu capacele aripilor uşor solzate sau marmorate, ”bujor 
pe gagiu”, ”galben pe gagiu”, ”galben pe năutiu”, sau ”galben topit”, cu capul, gâtul, guşa, dungile aripilor 
şi chenarele cozii de un galben intens, iar restul penajului galben-crem-albicios şi galbeni simpli, cu 
penajul galben curat. Iniţial floriii sunt unicolori, devenind florii după prima năpârlire. Se recomandă ca 
floriii să fie împerechiaţi cu gagii seini. În trecut era cunoscută şi varietatea gagiilor cu coada albă 
(codalb pe gagiu), cu guler alb şi coada albă.

Rasa Jucătorilor gălăţeni, după cum arată Ştefan Peterfi, a cunoscut şi ea, până azi, trei faze de 
dezvoltare. La început gălăţenii aveau genele roşii şi abia după o selecţie îndelungată s-au obţinut exemplare 
cu geană moartă (curată) şi cu diferite bălţături revărsate, La cea de a doua fază a început selecţia 
bălţaţilor, fixându-se anumite tipuri de bălţătură scrisă. În ultima fază a selecţiei, care se continuă 
şi astăzi, selecţia tipurilor se face după criteriul capului şi a ciocului. S-a ajuns astăzi ca la unele 
varietăţi de culoare să fie preferaţi porumbeii cu ciocul scurt sau ”rasa de cârni”, la altele ciocul mai 
lung şi fruntea mai puţin înaltă, ”rasa de ciocoşi”, opusă vechii rase cu fruntea bombată.

Jucătorii de Călăraşi se creşteau în două linii distincte: varietatea de zbor, selecţionată după 
aptitudinilie de zbor şi varietatea de ornament cu accentul pe forma frumoasă, culoarea intensivă, capul 
sferic, ciocul mai scurt, şi rozeta frontală regulată, ţinută, ţinută mai mult în voliere. Pentru a mări 
durata şi înălţimea zborului acestor porumbei, crescătorii din Călăraşi au apelat la o infuzie, folosind 
în acest scop Jucătorii brăileni scurţi. Astfel, datorită iscusinţei crescătorilor din Călăraşi s-au obţinut 
porumbei mai frumoşi, cu un zbor mai înalt (uneori în dispariţie), mai de durată şi cu un joc mare.

Şi Rollerii timişoreni au urmat, la rândul lor, două direcţii de dezvoltare distincte: în cartierul 
”Mehala” din Timişoara este crescut tipul care păstrează mai vizibil caracterele rollerului oriental 
(de Smirna), porumbeii fiind mai zvelţi, cu coada mai puţin lată şi având o culoare mai intensă, unicolori, 
în special roşii, galbeni şi negri. Tipul crescut în cartierul ”Fabric”, are picioarele mai scurte, coada 
mult mai lată, dar capul nu atât de frumos; sunt mai cu seamă pestriţi, tricolori, bronzaţi şi ciocăniţi.

Rollerii de Lugoj au capul aproape globular, cu ciocul mijlociu spre scurt, gâtul gros şi scurt, coada este 
mai mult semilată decât lată şi este purtată orizontal. Rasa s-a format, având ca punct de plecare tot 
Rollerul de Smirna, pe care columbofilii lugojeni l-au transformat după gustul şi vederile lor.

Crescătorii Jucătorilor clujeni au şi ei de la varietatea tărcată patru feluri de pui: albi cu ochi negri, 
unicolori, tărcaţi asemănători părinţilor şi pătaţi. Dar puii albi şi unicolori proveniţi din tărcaţi, scot 
la rândul lor pui tărcaţi asemănători bunicilor.

Jucătorii timişoreni, rasă foarte veche, au cunoscut o transformare hotărâtoare în ce priveşte desenul 
penajului. La începutul secolului nostru rasa era cunoscută în două varietăţi: unicolori şi cordiformi 
(bălţaţi). Pestriţii s-au obţinut prin împerecherea exemplarelor unicolore cu cele cordiforme. La început 
numai capul era pestriţ, iar porumbelul se numea ”cap pestriţ”. Apoi prin selecţie s-a ajuns la exemplare 
având prtea din faţă albă şi uşor împestriţată cu pene colorate, iar partea din spate, remigele principale 
şi secundare şi coada complet colorate. Azi preferinţele crescătorilor se îndreaptă aproape exclusiv spre 
varietatea pestriţă.

Zburătorii pestriţi arădeni se închid la culoare cu ocazia fiecărei năpârliri, astfel că la vârsta de 3 - 5 
ani le rămân pete albe numai pe capace şi spinare
. În schimb la Jucătorul de Iaşi, varietatea ”cap colorat”, primul penaj al puilor este unicolor sau în 
întregime împestriţat şi abia la năpârlire penele de pe corp se albesc, cu excepţia capului şi a extremităţii 
superioare a gâtului.

La Jucătorii de Botoşani, varietatea pestriţă, primul penaj al puilor este de asemenea unicolor, penele 
albe apar după schimbarea penajului, numărul şi suprafaţa lor crescând după fiecare năpârlire anuală şi 
astfel la vârsta de 3 - 4 ani, tot penajul este uniform împestriţat."
Click pe imaginea mica pentru vizualizare in detaliu
Figura: jucator de ardeal
Figura: castaniu de craiova
Figura: Imagine_3
Publicat de Robertyo la 2009-04-23 11:08:27 49671 Vizualizari
 
Comentarii
Comentat de iancusoringigel la 2009-04-24 14:38:13
src="http://embed.trilulilu.ro/video/iancusoringigel/9a7b0b75029359"> type="text/javascript" language="javascript">show_9a7b0b75029359(448, 386);

rase romanesti
href="http://www.trilulilu.ro/video/Animale" title="Animale">Vezi mai multe video din Animale »

Comentat de iancusoringigel la 2009-04-24 14:38:50
value="http://embed.trilulilu.ro/source/go2player.php?type=video&hash=9a7b0b75029359&userid=iancusoringigel&src=hi5"> name="allowFullScreen" value="true">src="http://embed.trilulilu.ro/source/go2player.php?type=video&hash=9a7b0b75029359&userid=iancusoringigel&src=hi5" type="application/x-shockwave-flash" wmode="transparent" allowfullscreen="true" width="440" height="362">

Comentat de Robertyo la 2009-04-25 08:10:31
pozele tuturor raselor romanesti de porumbei le puteti gasi pe www.pigeons-romania.ro, alaturi de standardul fiecarei rase!!!:Dbafta!!!

Comentat de iancusoringigel la 2009-04-27 15:34:22
http://www.trilulilu.ro/iancusoringigel/9a7b0b75029359

Comentat de tanasescu bogdanel la 2009-05-03 08:13:25
Cand folosesti copy si paste(inclusiv notele personale ale autorului) este elegant sa indici si sursa articolului, respectiv Dl Guta Ciucur Vasile pe blogul lui:http://pigeons-ro.blogspot.com/2007/11/este-timpul-sa-trecem-la-lucruri.html

Comentat de Robertyo la 2009-05-04 11:31:10
pentru toti cei kre nu inteleg ce inseamna GHILIMELELE intr-un text sa nu mai lase comentarii aja doar de okii lumii:D(tanasescu bogdanel);) articolul initial il luasem pt mn dar pana la urma m-am hotarat sa-l postez pe sunphoto la mn la "rase romanesti"; dupa kre la indemnul domnului serbancea marian la-m postat pe porumbei-jucatori.ro cu GHILIMELELE DE RIGOARE k sa se inteleaga k e un citat o copie nu o creatie personala...sper k s-a inteles k nu ma consider cn jtie c mare columbofil yo doar am postat un articol despre rasele romanesti de porumbei;) BAFTA!!!

Comentat de tanasescu bogdanel la 2009-05-05 01:43:45
Gata, acum m-am convins ca nu l-ai scris tu. Se observa clar diferenta intre exprimarea din text si cea din comentariul tau, in plus textul initial nu contine greseli gramaticale (gen "la-m postat").

Comentat de ce0cea la 2009-05-05 02:22:32
E corect sa precizezi sursa! Nu intotdeauna ghilimelele te conduc si la numele autorului! Credeam ca voi doi aveti o relatie mai speciala ,care sa nu duca la dispute in comentariile postate!

Comentat de Robertyo la 2009-05-05 10:09:07
=))=))hai k m-atzi dat gata q greselile gramaticale...:P:P:P park dvs n-atzi gresit niciodata:P:P:P m-am grabit j abea dupa c am dat "trimite" am observat dara asta e unii dintre noi mai j gresim.....:P:P

Comentat de Robertyo la 2009-05-05 10:10:36
iar am gresit ....am vreut sa scriu dar nu "dara":P:P:P sper sa ma corectati iar...:P:P:P

Posteaza comentariu
  Atentie! Orice utilizator este deconectat automat dupa 30 de minute de inactivitate
si poate pierde tot ce a editat.
Comentariu: *
 
Cod securitate: *
 
Campurile notate cu * sunt obligatorii.